Scurt istoric

Parohia din satul Oboroceni se întinde actualmente pe vechea așezare a două sate, Oborocenii de Jos (Caracaș – vechea denumire) și Oborocenii de Sus. În cele două sate vechi, existau biserici care au deservit comunitățile, fiecare având istoricul și specificul ei. Biserica care servește drept biserică parohială, al cărei hram este purtat și de Parohia Oboroceni, este cea din vechiul sat, Caracaș.

Această biserică a fost ridicată prin anul 1854 când s-au adus toate icoanele și obiectele de cult de la vechea biserică ,,Sfinții Voievozi” din satul Săliște, ridicată înainte de anul 1809, care, fiind părăsită, s-a dărâmat.[1]

Biserica nu are pisanie și nici alte documente cu valoare istorică, decât pomelnicul de la proscomidiar, care îl indică de ctitor pe Constantin și Agripina Sturdza, rudă cu Ioniță Sandu Sturdza, proprietarul moșiei Șcheia.

Biserica este construită cu temelie din piatră, pereții au grosimea de 0,8 m din cărămidă iar acoperișul este din tablă. Arhitectura bisericii aparține stilului decadent moldovenesc, cu planul arhitectural în formă dreptunghiulară, fără abside laterale la naos, cu altarul în formă de semicerc și cu turn la intrare, în care partea inferioară este utilizată ca pridvor, iar partea superioară, în formă hexagonală, folosește drept clopotniță.[2] La clopote se ajunge prin o scară  simplă de lemn așezată într-o încăpere în zid la partea nordică. Din pridvor se dă direct în naos, printr-o deschizătură mare de arcadă ce susține turnul. Aceeași arcadă desparte şi naosul de altar. Este o construcție șubredă care astăzi prezintă multe lipsuri în ziduri. Nu are ornamentații arhitecturale. Pereții sunt văruiți în alb. Nu are pictură murală. Catapeteasma și icoanele principale sunt lucrate artistic, având sculpturi cu motive vegetale. Stilul picturii de la catapeteasmă este realist, al renașterii, cu figuri pline viu colorate și aspect armonios. În biserică se mai păstrează opt icoane din vechea biserică, pictate în stil bizantin, cu colorit estompat și figuri dominate de evlavie. Nu se cunoaște pictorul acestor icoane.

În biserică nu se află alte obiecte cu valoare artistică și documentară, decât un inventar întocmit în anul 1894 întocmit de către fostul paroh Vasile Gherasimescu, care a însemnat data construcției și ctitorul bisericii.

Biserica a fost restaurată în anul 1908, când i s-a reînnoit șindrila, s-a pus dușumea de scândură în locul celei de din cărămidă și s-a consolidat prin construirea a șase contraforturi. După această dată i s-au făcut numai reparații de întreținere în anul 1954, când s-a reînnoit șindrila și  s-au înlăturat unele stricăciuni cauzate de războiul din 1944.[3]

În prezent biserica este acoperită cu tablă care a fost vopsită în anul 2003 și a fost consolidată în anul 2005 prin tencuire și zugrăveală exterioară. Catapeteasma este înlocuită încă din anul 1993. În anul 2005 s-a turnat aleea de la poartă la biserică și în jurul bisericii, iar în anul 2011 s-a înlocuit gardul din fața bisericii cu gard de ciment. În anul 2013, cu sprijinul Primăriei și a unei familii cu origini din parohie s-a turnat șapă în biserică și s-a pus gresie. În anul 2015 a fost zugrăvită biserica pe interior.

Din anul 1990 s-a construit o troiță a eroilor satului morți în primul război mondial și un monument dedicat eroilor din al doilea război mondial din tablă. În curtea bisericii se află, în spatele altarului, mormântul părintelui Vasile Panțâru (1907-1984). Lângă biserică, despărțită de o grădină, se află casa parohială construită pe la 1850-1856, probabil de către boierul Constantin Sturdza. Din mărturiile și însemnările pr. Vasile Panțâru aflăm că în această casă au locuit o vreme boierul împreună cu soția sa, Agripina. Sobele din casă datează din circa 1856 și seamănă cu sobele din casa memorială Vasile Alecsandri din Mircești.[4]

Din anul 1889 casa boierească este transformată în casă parohială, aici locuind primul preot al parohiei ortodoxe Oboroceni, Vasile Gherasimescu, împreună cu familia sa până în anul 1913, având această întrebuințare până în anul 2022, moment în care a fost folosită pentru activitatea pastoral-misionară. După moartea sa acesta lasă probabil prin testament casa parohială moștenire fiicei sale adoptive Elena Hurbuzescu.

În 1924, Elena Hurbuzescu si soțul său, Vasile Hurbuzescu, domiciliați în orașul Hotin, din Basarabia, Romania (după 1940 oraș in Ucraina), probabil locuind mai rar in Oboroceni si după ce aceasta divorțează de soțul său in 1919, vinde fosta casa parohiala, cu terenul si anexele sale la prețul de 50 000 de lei (valoarea leului din perioada interbelica), epitropilor parohiei ortodoxe Oborocenii de Jos, dorind să le asigure celor doi copii ai săi Ecaterina si Ion Toma, un venit provenit în urma divorțului si dispoziției Tribunalului Roman din 1917[5] in 1924, primește de la Primărie si de la epitropii parohiei ortodoxe Oborocenii de Jos doar suma de 33 333 de lei iar arhimandritul Nectarie Ioan și epitropii Gheorghe Pădurariu si Constantin Voicu intră in posesia casei parohiale, iar pe 22 aprilie 1926, plătesc și datoria de 16 667 de lei și intră definitiv în posesia casei.[6]

Din 1926 toți preoții parohi ai satului au locuit în această casă. Începând cu anul 2022, s-a hotărât de către consiliul parohial transformarea acestei case din casă parohială în casă de prăznuire, iar în vara anului 2023 a fost zugrăvită pe interior și exterior.

Cimitirul ortodox se află la marginea satului, lângă imaș și lângă rămășițele biserici care se afla în mijlocul vechii așezări din Caracași (înainte de 1850). Cea mai veche cruce de mormânt datează din 1934 și este din piatră.

Preoții slujitori ai acestei biserici sunt: pr. Vasile Gherasimescu (1889-1913), pr. Ioan Bucovschi (cca. 1921-1927), pr. Vasile Panțâru (1927-1984), pr. Ioan Alexa (1984-1992), pr. Ciubotariu Eugen (1993-+1995), pr. Murariu Liviu (1995-1998), pr. Pavel Ciprian Gheorghe (1998-2000), pr. Voicu Ioan (2000-2005), pr. Cracană Dorel (2005-2021), pr. Prăjanu Ionuț (2022-prezent).